"Nimic nu va mai fi ca înainte" a fost o frază pe buzele tuturor în această primăvară. Cu toate acestea, nimic nu pare să se fi schimbat exceptând picajul economic. Crize au mai fost, au fost chiar războaie și omenirea și-a revenit, și-a regăsit bucuria vieții, a reconstruit. Acum, ni se spune "nu a trecut". Într-adevăr, nu doar că nu a trecut, cred că abia a început. Pandemia, nu este una de sezon, ci una de secol! Siguranța medicală, organizare spitalicească, economia, spațiul vieții, viața însăși vor suferi schimbări majore. Dacă nu după Sars-Cov-2, după următoarea pandemie care ne va prinde pe nepregătite, așa cum ne prinde an de an zăpada la munte, tocmai când nu se așteaptă nimeni. OMS ne-a transmis tot felul de mesaje, dar nu ne-a putut spune dacă Sars-Cov-2 este sau nu un produs de laborator. Ceea ce știm însă este că există multe astfel de laboratoare unde se "cercetează" zeci, sute de astfel de "produse". Suntem pregătiți?

Cel mai lovit domeniu din economie a fost turismul. Niciun proiect de dezvoltare turistică nu va mai avea acelaș potențial de dinaintea acestei pandemii. Turismul ca singură activitate economică va fi prea vulnerabil. De aceea "Câmpulung, cartier de munte al Bucureștiului" a crescut în valoare, căci nu se bazează doar pe turism, ci și pe locuire în spații largi. Va fi  "cartier de siguranță pandemică" prins într-o strategie de apărare militară. Nu mâine, ci la următoarea pandemie!

Text de Șerban Beloiu

1 aprilie 1941 - 79 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, înfăptuit de bolşevici de Sfintele Paşti. O zi neagră în istoria României.

3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavalerie și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune, unii chiar de vii. Se spune că două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până ce toți și-au dat duhul.

Să nu uităm!

foto:rgnpress.ro

Am lucrat cincisprăzece ani într-un institut de cercetare. Activitatea mea nu a avut legatură cu cerecetarea, dar am avut onoarea să am câțiva colegi cercetători. Fără această experiență nu mi-ar fi dat probabil prin minte să înregistrez la OSIM Marca "Câmpulung, cartier de munte al Bucureștiului". Unii au tratat acest lucru ca fiind o infatuare, că ar fi trebuit să fiu mai modestă. Am avut două motive pentru a face asta. In ultimii treizeci de ani s-a produs o avalanșă de impostori. Problematica reală a impostorului nu este legată în pricipal de furtul intelectual, ci de distrugerea demersului. Înțelegerea parțială. Ingroparea soluției. Impostorii de succes au un fler al ideilor bune și o pricepere în a extrage doar partea care le poate aduce lor un beneficiu personal. Am încercat să feresc această soluție viabilă pentru Câmpulung de aceștia. Apoi, nu găsesc că trebuie să ne fie rușine cu ceea ce gândim, cu ceea ce ne aparține. Nici cu greșelile noastre, nici cu meritele noastre. Dacă vom aștepta autobuzul perfecțiunii, cu siguranță, vom muri in stație. Perfecționarea este un drum, nu o destinație. Este important să ne aflăm în mișcare. Cred că legea ar trebui să fie mai extinsă și mai prietenoasă cu înregistrarea drepturilor intelectuale.  Cum altfel vom avea o unealtă cu care să ne apărăm de impostor? Este mult prea scump sau chiar imposibil să înregistrezi o idee, în timp ce furtul este liber și gratuit.

Privind planșele cu estetica proiectului de reabilitare a Pieței Primariei Câmpulung Muscel mi-am amintit anii ’80 cănd se construiau blocuri la serie, cu aceiaș arhitectură pentru orice oraș din judet. Pare o acțiune de depersonalizare a orasului Câmpulung Muscel,care nu mai are altă comoară decât pe sine, propria istorie scrisă în clădiri și piatră. Faptul că un arhitect a putut gândi așa ceva pentru centrul Câmpulungului, o zonă declarată monument istoric clasa A, ne demonstrează încă o dată, că legea nu apară identitatea locală, implicit cea națională, că patrimoniul nostru este într-un mare pericol.

Pericolul vine din fake-profession și din lipsa oricarei opoziții la asemenea distrugere!

Este o întrebare frecventă atunci când vorbesc despre «Câmpulung, cartier de munte al Bucureștiului». Nimic! Nu vreau să fac nimic. Vreau să-i conving pe câmpulungeni «să facem» !

Am pornit această acțiune de aproape un an. Am pornit înarmată cu experiența celor mai mari afaceriști ai tuturor vremurilor, care au dat de două, trei ori faliment înainte de a face din afacerile lor afaceri de succes. Cu experiența lor împărtășită, aceea că  pornind la drum, s-au lovit de neîncredere, m-am așteptat la multă reticență și multă neîncredere. Paradoxal, nu a fost așa. Reacțiile au fost, cu puține excepții : wow, super tare, excelent ! Realmente, am întâmpinat entuziasm atât în râdurile oamenilor cu funcții, ale intelectualilor, ale profesorilor, cât și ale prietenilor sau ale oamenilor obișnuiți de pe stradă cu care am vorbit. După un an, există două, trei persoane cu poziție înaltă în societate interesate să se alăture concret acestei acțiuni și niciun alt entuziast al ideii, alături de mine, în acțiune, cu propria putere sau propria competență.

Concluzionez că nu suntem lipsiți nici de viziune, nici de speranță, nici de dorință, dar voința, motorul transformării visului în realitate, cea care ne dă curaj în fața obstacolului, ne-am  reprimat-o.

DĂ -ȚI VOIE SĂ VREI!